Organizarea unor echipe executive

Echipele executive sunt capabile să ia locul „eroicilor Directori Generali”?

Zilele eroicilor Directori Generali au luat sfârşit. Liderii nu-și mai pot croi drumul până la vârf şi apoi conduce singuri organizaţiile spre succes. Motivul este unul simplu: solicitările asupra celor care ocupă poziţii de vârf depăşesc din ce în ce mai des capacităţile unei singure persoane, indiferent cât de supraomenească ar fi.

De aceea, tot mai mulţi directori executivi se bazează tot mai mult pe rapoartele pe care le primesc pentru a face faţă provocărilor cu care se confruntă organizaţiile lor. Dar încercarea de a crea echipe executive eficiente este presărată cu capcane – şi mulţi Directori Generali se poticnesc când este vorba să îşi formeze echipe executive.

Hay Group a colaborat cu academicieni de la Harvard într-un proiect de 9 ani care a studiat această problematică şi care a fost publicat în 2008: Senior Leadership Teams: What it Takes to Make Them Great. Acest proiect a îmbunătăţit ulterior cunoştinţele şi experienţa noastră în acest domeniu.

Prin programe pentru lidership şi talente, vă putem ajuta să formaţi abilităţile esenţiale Directorilor Generali, pentru a îi ajuta să formeze echipe executive performante. Totodată, experienţa demonstrată de Hay Group în materie de dezvoltare a echipelor executive poate fi foarte utilă acestor echipe pentru a-şi îndeplini sarcina de leadership.